vineri, 29 aprilie 2011

CHEILE SOHODOLULUI

Legatura municipiului Targu Jiu cu zona Sohodolului este asigurata pe soseaua nationala nr. 76 D pana la km 10; in continuare, prin satul Rachiti, pe o sosea asfaltata se ajunge pana in satul Runcu, apoi un drum forestier bine amenajat conduce pe vale.
  Aceste minunăţii ale naturii se întind pe aproximativ 10 kilometri în interiorul Munţilor Vâlcan şi se aseamănă cu un canion săpat în stâncă.
 
Datorită reliefului carstic din zonă, care cuprinde valori de patrimoniu şi specii rare de plante, cheile au primit statutul de arie protejată
Sus, pe creste, turiştii sunt întâmpinaţi de formaţiuni de roci modelate de forţa vântului. Inelul, cea mai cunoscută dintre acestea, se aseamănă cu o fereastră prin care se poate vedea cerul. Aici, apa a sapat adanc in calcarele cretacice, favorizand procesul de carstifiere, dand peisajului o varietate de chei si doline, lapiezuri,pesteri si avene.



 

 

 

 

 

 


 

 

Video:Colt de Rai - Canionul din Gorj


marți, 18 ianuarie 2011

Ceahlaul - perla Carpatilor Orientali







Durau este statiunea ideala pentru cei care vor sa cucereasca Ceahlaul , traseul pe care l-am ales incepe de langa cladirea Salvamont








  De la aceasta bariera care marcheaza intrarea in Parcul National Ceahlau va voi prezenta printr-un clip video(diaporama) traseul pe care l-am urmat in cele doua zile pe munte:
Durau-cabana Fantanele-cabana Dochia-manastirea Ceahlau-cascada Duruitoarea-Durau





Anii trec dar amintirile raman, deoarece am avut norocul sa pastrez imagini din prima calatorie pe Ceahlau facuta acum 37 de ani - sunt 12 cadre cuprinse intr-o imagine GIF:

Revin cu un clip video din 2008 la cascada Duruitoarea

 








vineri, 14 ianuarie 2011

Urcand pe Muntele Rosu din masivul Ciucas

Traseu de munte relativ usor, se poate ajunge cu masina pana la cabana Muntele Rosu, iar de aici se urca pe marcaj pana la Muntele Rosu si mai departe, pentru cine doreste sa-si prelugeasca traseul pe culmea Gropsoarele-Zaganu.


Panorama video de pe Muntele Rosu:

O zi superba de toamna pe deal la Maneciu

joi, 13 ianuarie 2011

Toamna prin satele Pestera si Magura

Un clip video realizat din aproximativ 125 de imagini superbe de toamna in deja renumitele sate Pestera si Magura din judetul Brasov